Mic

Furnica se impiedica
De un fir de praf,
Eu merg inainte

Apa

Nor zdrentuit, cerul nu poate sa-l mai tina
Si cade stropi facut, de vant
Izbind verdele ierbii.

Fulg

Ninge chiar de nu poti prinde fulgii de zapada
Oricum se aseaza ei pe tine,
Dar nici acolo, prea mult nu pot sta

Sclavii libertatii

Suntem ca si aceia care nascuti in inchisoare,
Vorbim cu mandrie de libertatea noastra
Privind cum umbrele de gratii ne tulbura somnul
Si tot fugim ca si copiii, dupa cutii frumoase dar fara valoare.
Din libertate facut-am gardianul de temut,
Ce ne orbeste ca soarele in plina vara
Si ne sleieste de puteri.

Dar unde esti tu dulce libertate? Cat de aproape sau cat de departe?

Secretul vietii

Iubeste fara sine, iubeste fara scop!

Gand

Ca un proaspat prunc,
Bucurie sa aduci, celor ce-i cunosti
Si-ti sunt necunoscuti.

Ca un pamant,
Sa tii in poala, atat un munte de granit,
Cat si copacul doborat de vant.

Ca apa de izvor,
Sa ii incanti, pe cei insetati,
Cat si pe cei murdari.

Ca o lumanare,
Lumina sa arunci, atat celor inalti,
Cat celor mici.

Ca vantul cel mai racoros,
Sa mangai, pe cel ce-a asudat in soare,
Cat si pe cel nu-si gaseste calea-n toropeala.

Ca si ceva de nedescris,
Sa fi in lipsa si in toate...

E acelasi

Anunt cu bucurie in randuri ca e acelasi. Abia azi am vazut soarele dupa o perioada destul de lunga de timp. E acelasi. E cald. Oricum sper sa dureze mai mult prezenta lui zilnica. Oricum norii sunt bineveniti, atata vreme cat sunt temporari.

Nemasurat

Si azi e nor. Nici nu mai cred ca mai e soarele in forma aia pe care o stiu. Aseara nu era nicio stea de atata nor. Nici nu mai cred ca mai sunt stelele in formele alea pe care le stiam. Tot lumina asta gri albastruie lumineaza imprejurimile. Totul e incremenit ca nici vantul nu mai adie. Doar sunetele sunt la fel de zglobii. Feluritele sunete.

Dar si astazi totul e colorat, poate prea colorat.

Ochi de soare

De unde atata tristete?
Si unde sa incapa?
E prea apasatoare ca sa poti scapa?
Te intrebi de ce o meriti?
Te-ntrebi cine ti-a dat-o?

Oh, dulce tristete, dulce amagire,
Binecuvantata esti ca doar tu ma poti trezi,
Doar tu poti sa-mi arati ce nimeni nu-mi arata
Tristete dulce, Adevarul tu il arati.

Doar cine te intelege, iti vede perfectiunea, dulce tristete
Cine fuge de tine si se ascunde,
Indurerat va fugi mereu, mereu
Nu-si va gasi nicicand linistea,
Dar cine va intra pe poarta ce-o arati,
Nu te va mai zari nicicand,
In hainele tale zdrentuite.

In imperiul iluziilor
Ignoranta-i imparat;

Castel de vise minunate,
Ti-ai construit in mintea-ti goala in esenta,
Tristetea vine si-ti arata
Ca totu-i trecator, impermanenta
Iar de te legi, ca sclavul far` stapan pasi-vei,

Privindu-te pe tine, dulce tristete
Ca-ntr-o oglinda vad amaraciunea ce ma are,
Caci tot visez la ape repezi,
Si-s trist ca nu le prind pe toate-n vale.

Cuprins de patimi nedescrise,
Imi umplu mintea de idei infloritoare
Si pan` la urma cade-n vise,
Tristetea nemplinirii, apasatoare.

In imperiul ignorantei
Iluzia-i imparat;

Un cal neimblanzit, necheaza si sfarama cu copita,
Amenintator necheaza,
Dar imblanzit departe el te poarta,
Si camarad il ai pe viata.

Oh, tu, dulce tristete, dulce amagire...

Nor

De doua zile e nor. Nor primavaratic. Nu prea am mai vazut soarele. Decat lumina difuza. Putea sa fie un nor tomnatic daca era octombrie, dar asa e primavaratic doar ca e aprilie. Sunt frunzele proaspete. Inca n-au crescut cum trebuie. Sunt alte sunete acu primavara. Cred ca sunt alte sunete mereu, asa ca primavara imi par diferite. Imi place primavara, dar imi place si vara si toamna, chiar si iarna. De ce nu mi-ar placea?
Sunt multe culori, prea multe.

Un blog... obscur

Daca vedem oamenii ca pe niste vectori, atunci societatea ar fi rezultanta.

Stau si ma gandesc de ceva vreme de ce suntem asa orbiti de propriile noastre pareri si le consideram adevaruri absolute. Dureaza ceva timp si la un moment dat ni se dovedeste ca gresim si suferim, apoi ne reintoarcem la propriile obiceiuri de a vedea realitatea subiectiv si a cadea in pacatul impresiei ca noi vedem corect. Si inevitabil suferim iar si iar. Cerc vicios. Nu gasim solutia la ruperea acestui cerc. N-o gasim ca suntem prea mandri sa acceptam ca putem sa ne inselam. Acceptam cu totii ca nu suntem perfecti dar nu avem curajul sa zicem ca putem sa ne si
pacalim, cazuti in patimile iluziilor,
asupra unor idei carora le dam mare credit. Nu mai avem umilinta care sa ne determine sa ne reconsideram faptele, vorbele si gandurile pentru ca acum, din pacatea, se crede ca a fi umil inseamna a fi slab iar lumea n-are nevoie de oameni slabi. Societatea are nevoie de indivizi puternici, razboinici care de fapt, in interior sunt doar niste copii, ghidati de frica de a nu exista, de a pierde, de a fii in fata mereu... Nu-i loc de umilinta. Dar odata cu aceasta frica, de a nu fi umilit, ne pierdem si respectul. Respectul fata
de altii cat si fata de noi si astfel ne izolam atat de altii cat si de noi insine si cadem in depresiile
sentimentului de inutilitate. Si pentru ce? Ne e frica de izolare dar ne izolam fara sa vrem iar cand
observam ca nu ne simtim prea bine, facem lucrul cel mai simplu: dam vina pe altii. Altii sunt de vina. Altii sunt de vina ca noi ne creem iluziile, ca nu avem puterea de a cantarii bine si ca nu avem puterea sa intreprindem o auto analiza obiectiva asupra noastra. Ne-am creeat demonii doar pentru a arunca vina pe cineva cand dam gres si sfintii pentru trimite laudele cand e bine. Sa ne dezgolim odata sa vedem cum suntem noi. Sa lasam parerile noastre de-o parte si sa vedem cu ochii mintii. Nu exista demoni, nu exista sfinti. E cert ca existam noi, acum si aici.

Din pacate, inca suntem dependenti de suferinta pentru ca avem impresia ca suferinta ne ofera identitatea de care avem nevoie.
Haideti sa fim liberi. Sa fim liberi de prejudecati si sa dam sansa si altora sa ne vorbeasca si sa-i acultam cu inima deschisa.

...sau poate ma insel

Umbre

 In universul iluzoriu al discriminarilor,
 Doar Eu, o umbra ireala.

 Intre bine si rau,
 Ce Eu-l tau s-aleaga?
 O umbra nu atinge o alta umbra.

 O umbra aluneca pe perete,
 Fara sa lase nicio urma
 Caci nu-i niciun perete pe care sa se tarasca si nici umbra.

" Exista o inchisoare imensa, care nu zavoraste in ea pe criminali, ci lumea intreaga. Cele patru ziduri ale sale sunt, faima, averea, mandria si bigotismul. Cei aflati acolo cad prada tristetii si suspina fara incetare " Toju

Iarasi dimineata

Prima nota,

Dimineata a venit iara. Hmm. Nicio noutate. O sa urmez acelasi program in care fiecare este precis cronometrata. In fiecare dimineata trec prin aceleasi locuri la acelasi moment din timp. 
  Nu stiu acu, insa insipratia matinala este mai intensa cand sunt departe de tastatura. Cele mai intense idei imi vin
cand astept in autobuz sau cand il astept. Ar trebui sa-mi iau lap top cu conexiune permanenta sau sa vociferez sa-mi inregistrez ideile pe mp3 player. Cred ca as fii interesant, pt ei.
  

Dimineata

M-am trezit dimineata si astazi.